Pe 24 iunie, la ora 9:00, sună alarma telefonului mobil. De obicei aceasta este ora la care sună pentru a mă anunţa dacă este aniversarea unei persoane cunoscute. De data aceasta numele celui aniversat era Ioan Botezatorul! ªi mie mi s-a părut la fel de ciudat cum probabil vi se pare şi vouă:) Dar apoi mi-am adus aminte cum a apărut numele acesta în agenda mea telefonică. Anul trecut citeam din cartea „O dragoste mai presus de raţiune” de John Ortberg despre faptul că naşterea lui Ioan Botezatorul este sărbătorită potrivit calendarului creştin în 24 iunie, dată care nu este istorică, ci o dată simbolică, adică atunci zilele încep să se micşoreze şi lumina începe să se împuţineze (ziua de 21 iunie este momentul solstiţiului de vară, deci este pe aproape:). Această dată i se potriveşte lui Ioan, pentru că aşa cum el a afirmat, dorinţa inimii lui era ca „Isus să devina mai mare, iar el sa devină mai mic”.
Ioan Botezătorul a fost ales pentru o a îndeplini o lucrare specială, aceea de a „pregati calea Domnului” şi pentru a face aceasta el a trebuit să renunţe la toate speranţele sale de a duce o viaţă normală şi la toate aspiraţiile specifice existenţei din primul secol (vezi Matei 3). Ioan a renunţat la toate acestea de dragul lucrării… şi apoi Dumnezeu îl întrebă dacă este gata să renunţe la încă un lucru: la lucrarea lui! Ucenicii lui Ioan erau supăraţi pentru că după ce Ioan îl „lansează” pe Isus, Isus îl răsplăteşte prin scoaterea sa din lucrare „Cel ce era cu tine dincolo de Iordan şi despre care ai mărturisit tu, iata că acum boteaza, şi toţi oamenii merg la El” (Ioan 3:26). Răspunsul lui Ioan este „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Aceasta nu este o atitudine de resemnare sau de renunţare la luptă, ci este atitudinea celui smerit. Da, atitudinea celui smerit… a aceluia care se bucură de victoria celui de lângă el, chiar dacă aparent el pierde, atitudinea celui care se bucură cu cei ce se bucură si plange cu cei ce plang, care renunţa la dreptul lui de a avea dreptate de dragul celuilalt, care oferă iertare şi har, care se bucură când alţii sunt lăudaţi şi încurajaţi şi el nu…
Mda… o introducere lungă pentru a vă spune cum arată relaţiile mele din Bucureşti în ultima perioadă! Eu şi Laura am învăţat importanţa smereniei în relaţia noastră. Am învaţat să dăruim mai mult decât să cerem… am învăţat să căutăm să ne micşorăm ca să-i facem loc celeilalte să crească. Drumul este lung şi deloc uşor, dar este plin de puterea Duhului Sfânt şi de bucuria de a fi plăcute Tatălui nostru. Dumnezeu ne-a binecuvantat cu o prietenie veche de 17 ani… şi tot El este Cel care ne învaţă sa investim în ea! Suntem foarte mulţumitoare una pentru cealaltă!
De asemenea, în echipa de conducere din Bucureşti sau din departamentul de tineret din BIG, în luna aceasta Dumnezeu ne-a învăţat să ne supunem unii altora în dragoste faţă de punctele forte ale celor din echipă şi să ne acoperim punctele slabe cu umilinţă. Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu daruri şi abilităţi şi e o provocare să ne dăm întâietate unii altora, dar Dumnezeu zâmbeşte de fiecare dată când o facem:)
Îmi doresc să contunui să mă „micşorez” pentru ca Isus să crească în vieţile celor din jurul meu!
Ioana Andra