E timpul sã celebrãm!


Dumnezeu ne invită în mod regulat la celebrarea Lui, a bunătăţii şi a harului Său. Celebrarea este un ritm care ne marchează vieţile, fie că este vorba de o zi de naştere, o aniversare, un sfârşit de an şcolar… Anul acesta este marcat de a cincea conferinţă naţională organizată în cadrul reţelei de fete şi femei care ucenicizează fetele din biserica locală – o oportunitate de celebrare, de oprire pentru a vedea cât de bun şi de măreţ este Dumnezeul nostru!

Ύn perioada 9-12 Septembrie 2010, în inima Braşovului, va avea loc Conferinţa pentru fete şi femei care ucenicizează alte fete. Ύmpreună ne vom întoarce privirile şi ne vom îndrepta inimile spre Cel care ne-a purtat în toţi aceşti ani şi care ne-a făcut parte de Sine şi de tot binele pe care îl aduce El în vieţile noastre.

Invitatele principale vor fi trei femei legate de o prietenie specială. Laura Hash, Amy Ellenwood şi Connie Patty sunt misionare în Polonia şi Cehia de mai mult de 10 ani. Alături de soţii lor slujesc la lărgirea Ύmpărăţiei lui Dumnezeu în această zonă a lumii. Ele ne vor vorbi în mod practic şi personal despre bucuria unei relaţii adânci, duşmanii unei astfel de relaţii şi potenţialul ei pentru Ύmpărăţie. Celebrarea de orice fel nu are aceeaşi semnificaţie dacă nu se manifestă în compania unor persoane în prezenţa cărora inima ne este liniştită şi liberă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.