Istoric: Programul de Teologie Pastorală a fost inițiat de BEE International din dorinta de a oferi celor care au finalizat fie o instruire teologică fie programa BEE International (E.B.E.), posibilitatea de a-și continua educația. Programul oferă specializare în Teologia Pastorală, atât pentru slujire, dar și pentru a forma lucrători de tip „resursă”, care să transmită ceea ce au învăţat altora, care, la rândul lor să continue acest proces. Programul a fost coordonat, de la înființarea lui și până în prezent, de dr.Andy Seidel. Andy este director executiv al Centrului de leadership creștin, funcționând pe lângă Dallas Theological Seminary, din 1997 și până acum. Din anul 2009 programa ATS – Teologie pastorală se dezvoltă pe platforma BIG Impact, în parteneriat cu Entrust 4.
Realizări: În toți acești ani au absolvit un număr de zece generații de studenți, o realizare extraordinară pentru un program informal.
Primele două generații au parcurs cursurile în limba engleză, iar următoarele opt în limba română. Ultima generație de studenți, a zecea, a absolvit recent, în noiembrie 2013.
Continuarea programului în limba română a fost condiționată de preluarea organizării și administrării programului de cursanții români care au parcurs cursurile în limba engleză. Printre cei care au fost implicați în organizarea și administrarea programului amintim pe Mihai Dumitrașcu – actualul cordonator al programului, Bulzan Teodor, Marincu Cornel și Iosub Daniel.
Din 2010 cursurile au fost transpuse pe o platformă de e-learning, ceea ce a adus un plus al calității pregătirii studenților și, de asemenea, a mărit semnificativ interacțiunea dintre studenți și aceea dintre studenți și profesori.
Scopul și caracteristicile programului: Specializarea studențiilor (prin formarea caracterului cristic și formarea unor deprinderi) în teologie pastorală, pentru a deveni persoane de tip „resursă”, învățători de învățători, formatori creștini.
Plecând de la principiile de educare a adulților, programul se dorește a fi interactiv, inductiv și experențial.
Cursantul trebuie să fie o persoană de caracter, care slujește pe Domnul și biserica pe care o păstorește.
Prin parcurgerea acestui program, cursantul urmărește să fie echipat cu o serie de cunoștințe, deprinderi și abilități, prin care slujirea lui să devină mai eficace.
Echipa actuală:
Coordonator: Mihai Dumitrașcu
Membri: Gelu Paul, Ovidiu Ghiță, Adrian Totan, Adrian Lauran, Brian Eby, Dorin Dumitrașcu, Titus Păștean, Lucian Rotaru, Alex Ilie, Emanuel Moisa, Aurel Bahnaru, Woody Woodward, Lidija Paul și Ursache Petru.
Echipa profesorală lucrează la rescrierea cursurilor, adaptându-le pentru a sluji nevoilor din bisericile românești și, de asemenea, în vederea pregătirii pentru o viitoare acreditare academică, la nivel de master.
Planuri de viitor:
În 2014 se începe cu o nouă generație de cursanți. Visăm la ziua în care programul ATS să fie acreditat la nivel de master, în cadrul unei universități din afara țării, în SUA.
Ce spun absolvenții despre acest program:
Claudiu Stefan: Programul ATS a însemnat pentru mine o ocazie rânduită de Dumnezeu, pentru a mă aduce la un alt nivel al relației cu El. Și a făcut acest lucru nu doar prin instructori ci și prin colegii alături de care am studiat.
Am rămas realmente surprins de frumusețea oamenilor care-l caută cu sinceritate pe Dumnezeu, ne-am atașat unii de altii, pentru că ne-am regăsit în jurul unui element comun: motivația sinceră de a ne lăsa modelați de Dumnezeu!
Pe parcursul celor trei ani, ne-am împărtășit frământările și eșecurile, bucuriile și aspirațiile dar, mai ales, experiențele cu Domnul, zidindu-ne unii pe ceilalți, și aceasta nu e puțin lucru!
Privind în urmă, acum după absolvire, pot spune fără îndoială că nu am avut deloc sentimentul frecventării unei școli (deși a avut și acest caracter), ci a fost ceva mult mai viu, mai captivant, mai provocator prin standardul asumat, mai personal – a fost acel grup intim în care se formează ucenici, ucenicii Domnului Isus!
Prin acest program ești marcat pentru totdeauna, devii alt om, unul mai aproape de Hristos, de gândul Lui (Filipeni 2:5-8). Privești cu alți ochi slujirea, slujirea Lui și, cu siguranță, chiar dacă din punct de vedere uman, lucrurile tind să se complice mult, ți-ai însușit un ghid, o filosofie de lucrare.
Rotaru Lucian: Când m-am înscris, discutasem cu păstorul coordonator că urmează să renunț la locul de muncă pe care îl aveam, pentru a mă dedica lucrării de slujire în biserică. Biserica avea nevoie de o împrospătare a viziunii, iar speranțele pe care le aveau oamenii din jur de la mine erau ca eu să conturez viziunea bisericii, apoi să lucrez la implementarea ei. Povara aceasta mi se părea prea mare pentru umerii mei, iar eu prea puțin pregătit pentru a mă ridica la nivelul așteptărilor.
Prin parcurgerea programului ATS, am crescut cu pași mici în direcția corectă, am înțeles care este rolul meu în creionarea viziunii, mi-am dezvoltat deprinderile necesare pentru a întocmi în scris o viziune coerentă și am avut parte de încurajare prin corecțiile constructive ale colegilor și ale profesorilor.
În timpul acesta am fost ajutat să mă disciplinez, să-mi ordonez prioritățile, să respect termenele limită, să-mi efectuez temele, să interacționez cu ceilalți și să cresc măsurabil.
Pentru toate, slava să fie a Domnului Isus!
Motive de rugăciune
-ca Domnul să ne călăuzească în selectarea candidaților pentru generația următoare;
-ca Domnul să binecuvinteze pe profesorii implicați în acest program, inclusiv pe Dr.Andy Seidel, inițiatorul lui;
-ca Dumnezeu să ne deschidă uși prin care să putem ajunge la acreditarea academică.