Fundația BIG-Impact (Biserici cu impact global) vă invită la un proces inductiv, interactiv și experiențial de formare, care se va desfășura pe durata a trei ani și va fi lansat cu ajutorul unei conferințe de trei zile. Procesul se intitulează:
IMPLEMENTAREA UCENICIEI ÎN BISERICA LOCALĂ
Scop: Pregătirea și lansarea bisericilor în procesul implementării Mandatului Bisericii dat de Domnul nostru în Matei 28:18-20.
I. DEFINIREA PROBLEMEI: (2022)
Spre o teologie biblică a schimbării
Gelu Paul, Richard Millhouse
II. DESCOPERIREA SCENARIULUI PREZENT:
Romulus Ștefănuț, Ovidiu Ghiță, Adrian Paul, Gelu Paul
III. IDENTIFICAREA SCENARIULUI DE DORIT:
III.A. Îmbrățișarea uceniciei biblice
Cristi Petricioiu, Cătălin Salomia, Ovidiu Ghiță
III. B/C. Creionarea profilului ucenicului matur/bisericii sănătoase și funcționale
Mihai Dumitrașcu, Gelu Paul
IV. Motivarea la ucenicie biblică comunitară
Adrian Curta
V. STRATEGIA DE LUCRU: CUM REALIZĂM SCENARIUL DE DORIT? (2023)
V.A. Creionarea procesului de ucenicie (evanghelizare-catehezare-stabilizare) și a procedurilor
Ovidiu Ghiță, Mihai Dumitrașcu, Narcis Ciobanu
V.B. Creionarea programei și a planului de ucenicie
Cătălin Chiciudean, Petrică Ursache, Gelu Paul
V.C. Implementarea uceniciei la nivelul conducerii bisericii
Mitică Iliesi, Relu Bahnaru, Sebastian Mariniuc
V.D. Implementarea uceniciei în biserica locală (2024)
Liviu Ursache, Samuel Mitrofan, Daniel Lozneanu
V.E. Evaluarea implementării uceniciei și implementarea schimbărilor
Romulus Ștefănuț, Adrian Paul
În cei trei ani, cursul înclude anual câte o întâlnire de trei zile într-o zonă centrală din țară, cu slujitorii din bisericile implicate, urmată de întâlniri săptămânale de pregătire în biserica locală și lunare, după posibilități, cu slujitori din alte biserici din aceeași localitate sau din localități apropiate implicate în acest curs.
Conferința de lansare a cursului va avea loc în 27-30 aprilie, 2022, la Biserica Baptistă Română Brașov, str. Dealul Melcilor nr.3. În principiu, următoarele conferințe vor avea loc tot în al doilea weekend după Paște.
Sosirea și înregistrarea încep miercuri, 27 aprilie, între orele 17:00-19:00. Prima sesiune începe la ora 20:00. Conferința se încheie sâmbătă, 30 aprilie, la prânz.
Costul este de 420 lei/persoană și include cheltuielile asociate cu administrarea conferinței (inclusiv catering pentru cină – 27 aprilie, prânz și cină – 28 aprilie, prânz și cină – 29 aprilie). Costul nu include cazare (aceasta se va realiza pe cont propriu).
Invitația se adresează slujitorilor bisericilor (membri din comitet și lideri implicați în edificare/ucenicie în biserica locală).
Pentru atingerea obiectivelor, este esențial ca fiecare biserică participantă să trimită la acest curs minim trei persoane din echipa de conducere, inclusiv coordonatorul bisericii.
Participanții pot fi atât bărbați, cât și femei, cu un devotament de implicare pe toată durata conferințelor și a întregului proces de trei ani (conferințe și follow-up).
Pregătirea pentru participarea la conferință include administrarea în prealabil a unui chestionar care să evidențieze gradul de stabilitate spirituală a membrilor bisericii și chestionarul DNB (Dezvoltarea naturală a bisericii). În timp ce chestionarele nu sunt obligatorii, acestea sunt esențiale împlinirii scopului cursului. Chestionarul DNB se va distribui la suma de 500 lei (suma conține o reducere de 20% pentru participanții la curs). La înregistrarea echipei, vă rugăm să ne comunicați datele de contact (nume, e-mail, telefon) ale persoanei cu care vom ține legătura pentru administrarea chestionarelor.
Conferința de lansare include timp zilnic de închinare, prezentări, seminare, ateliere și proiecte concepute pentru temele enunțate mai sus.
Pentru înregistrare, APASAȚI AICI.
Termen limită pentru înregistrare: 27.03.2022
* Participarea la conferință este condiționată de reglementările COVID aplicabile la data respectivă.
Informații: office@big-impact.ro, tel: 0732002047