BIG: Poți să ne povestești puțin despre tine, despre familia și mediul din care provii și în care te-ai format?
Gary Chapman: Am crescut într-o familie de creștini. Tatăl meu nu era creștin când s-a căsătorit cu mama, dar a devenit creștin înainte de a mă naște eu. Amândoi erau baptiști, foarte activi, mergeau la biserică duminica dimineața și seara, la fel miercurea seara. Tatăl meu a fost diacon și era foarte activ, pot spune că am mers la biserică toată viața mea. Am devenit creștin când aveam 10 ani. Evident că nu înțelegeam totul, dar am înțeles că Isus Cristos a murit pentru păcatele mele, știam că făcusem greșeli și L-am rugat să mă ierte și să vină în viața mea. Acesta a fost începutul. În timpul liceului, am făcut parte dintr-un grup foarte activ din biserică. Aveam întâlniri de rugăciune, aveam studii biblice, mergeam pe străzi și împărtășeam cu oamenii Evanghelia. Grupul era, deci, foarte activ. Când aveam 17 ani, în ultimul an de liceu, am simțit puternic că Dumnezeu vrea ca eu să mă implic, cumva, în lucrare. Singurele alternative pe care le cunoșteam erau să devin pastor sau misionar. Nu îmi plăceau șerpii așa că mi-am spus că trebuie să devin pastor! (râzând) Auzisem de Institutul Biblic Moody din Chicago și l-am întrebat pe pastorul meu despre acesta. El mi-a răspuns „Nu știu foarte multe despre el, dar știu că a fost înființat de un om pe nume D. L. Moody, care a fost evanghelist în Anglia și în America și înteleg că este o școală foarte bună”. Ca urmare, la 17 ani am mers la Institutul Biblic Moody și am studiat acolo trei ani. Pe atunci Institutul Moody nu oferea un grad universitar; era doar o instituție de învățământ de trei ani, oferind o diplomă la final. M-am tranferat la Wheaton College, la 30 de mile în afara orașului Chicago și, după încă doi ani, mi-am obținut licența. Mai târziu, bineînțeles, am mers la seminar. De fiecare dată când terminam o școală, tatăl meu mă întreba: „Acum îți vei lua o slujbă, nu-i așa”? Eu îi răspundeam: „Stai să mai fac o școală”! Așa că, la 27 de ani, mi-am terminat doctoratul în cadrul seminarului. Terminasem colegiul, obținusem un alt masterat în antropologie și am finalizat seminarul la vârsta de 27 de ani.
BIG: Spune-ne, te rog, povestea din spatele acestei conferințe… cum ai ajuns să vii în România pentru a vorbi despre Limbajele Iubirii?
G.C.: Cu câțiva ani în urmă, Joe Stowell, președintele Institului Biblic Moody la acel timp, a fost întrebat de Cristi Barbosu dacă ar putea vorbi cu mine pentru a vedea dacă vreau să vin în România. Joe a vorbit cu mine, dar programul meu era atât de încărcat, încât i-am zis că nu văd nici o posibilitate să vin. Am abandonat atunci ideea. În urmă cu doi ani, am fost vorbitor, împreună cu Don Christensen, la o conferință adresată antrenorilor proactivi. Acesta m-a abordat și mi-a spus: „Eu merg în România de câțiva ani și, acolo, ei îți apreciază mult cărțile. Chiar cred că ar trebui să mergi acolo să vorbești despre căsătorie. Cred că această conferință de pastori este cadrul perfect, fiindcă ei vor putea împărtăși în bisericile lor ceea ce tu vei împărtăși cu ei.” M-am gândit, deci, la acest lucru și mi s-a părut a fi un lucru strategic. Mi-am verificat calendarul pentru a vedea ce date sunt libere și i-am spus lui Don: „Bun, mi-am trecut evenimentul în calendar”. A fost, deci, planificat în urmă cu doi ani și, în cele din urmă, uite că am ajuns aici. (râzând)
BIG: Cum consideri că au răspuns românii la învățătura pe care le-ai oferit-o?
G.C.: Impresia mea este că oamenii au fost atenți, au râs la momentele potrivite și am simțit că apreciau mult ceea ce făceam. Asta e impresia mea… cu toate că impresiile nu sunt întotdeauna adevărate, acestea sunt impresiile mele!
BIG: Ce anume recomanzi celor care au participat la această conferință? Ce ar trebui să facă ei pentru a maximiza efectele participării?
G.C.: Două lucruri, cred. Primul, sper că pastorii vor continua să aplice în propriile lor căsnicii adevărurile învățate. Sper că vor începe să implementeze ei înșiși ideile pe care le-au auzit, pe care le-au găsit folositoare. Cred că, până ce pastorul nu are o căsnicie înfloritoare, probabil nu va face nimic pentru a-i ajuta pe oamenii din biserica lui în căsnicie. Însă, dacă căsnicia lui se dezvoltă și găsește noi lucruri care îl ajută pe el și pe soția lui, e foarte probabil ca el să facă cel de-al doilea lucru. Și acesta este și îmi doresc ca cel puțin o parte din pastori să îl înțeleagă, anume că predarea unor cursuri de căsătorie este un mod de a-i sluji pe oameni la un nivel foarte profund. De exemplu, dacă un pastor alege două sau trei familii, două sau trei cupluri din biserica lui și le spune: „Voi preda un curs despre căsătorie. Vreau să participați la acest curs deoarece cred că aveți potențial să predați un astfel de curs în viitor. Mi se pare că aveți o căsnicie bună. Prin urmare dacă putem studia împreună ce anume face ca o căsnicie să fie bună, cred că vei putea influența mulți oameni pe viitor”. Apoi acele cupluri răspund și vin la curs, iar el predă, indiferent ce dorește să predea, principii biblice. Cred că cel puțin un cuplu va spune: „Mi-ar plăcea să fac și eu acest lucru”. Sau dacă nu, pastorul va preda cursul din nou și le va spune: „Vreau să mă ajutați de data aceasta” și apoi îi lasă să îl ajute. A treia oară vor preda ei înșiși cursul. Cred că acesta este începutul unei lucrări pentru cuplurile căsătorite în biserică și am convingerea că orice pastor poate face acest lucru. Mai cred că, în următorii 20 de ani, acest curs va atrage pe necreștini spre biserică, atunci când vor afla că el îi ajută pe oameni în căsnicia lor. Cred că ei vor începe să vină la biserică pentru acest curs. Aceasta este speranța mea!
BIG: Mi-am dat seama, ascultându-te, că niciodată nu e prea târziu să înveți limbajele iubirii. Totuși, care ar fi cea mai optimă perioadă a vieții când cineva ar trebui să fie instruit asupra celor cinci limbaje ale iubirii?
G.C.: Atunci când sunt copii. (râzând) Dacă părinții își pot învăța copiii că avem diferite limbaje ale iubirii, spunându-le, de exemplu: „Sora ta Mary are nevoie de o îmbrățișare și fratele tău Johnny are nevoie să audă că îi spui te iubesc, așa că vom învăța cum să ne iubim unul pe altul și cum să ne iubim familie. Mami și tati vor învăța și ei, vom învăța cu toții cum să vorbim limbajul de iubire al celuilalt”… Dacă copilul crește cu acest concept, când va deveni adult va ști deja că oamenii au limbaje diferite de iubire și va fi mult mai predispus ca în propria căsnicie să vorbească limbajul de iubire al celeilalte persoane.
BIG: Poți să ne spui dacă vor mai fi traduse, respectiv publicate în România și alte cărți scrise de tine?
G.C.: Editorul cărții Cele cinci limbaje ale iubirii mi-a lăsat impresia că ar fi foarte interesat de noua mea carte, care va fi lansată în August. Aceasta, în esență, duce cele cinci limbaje ale iubirii la locul de muncă, însă nu le numim limbajele iubirii. Le numim cele cinci limbaje ale aprecierii la locul de muncă, limbaje care împuternicesc organizațiile prin încurajare. Prin urmare, am impresia că el va încerca să o publice în limba română.
BIG: Aș vrea să ne focalizăm, în final, un pic, asupra omului Gary Chapman. În afară de pastorație și de scrierea cărților, ce anume îți place să faci?
G.C.: Mișcarea îmi face plăcere. Merg pe jos în mod regulat, nu joc golf și nu sunt implicat în niciun alt sport. Primăvara și vara, în spatele casei mele este o zonă împădurită, unde crește o specie de viță care se cațără pe copaci și îi omoară. Așa că merg acolo, în fiecare dimineață, devreme, timp de o oră și tai vița, pentru a salva copacii. Pentru mine este un fel de a face exerciții, de a fi afară în natură și de a face ceva productiv. Este ceva semnificativ, spre deosebire de a merge la o sală de fitness, lucru care nu funcționează pentru mine. Iarna merg pe jos în fiecare zi. Merg pe afară, dacă nu este ger, iar dacă este, merg prin interior. Îmi face plăcere să merg pe jos și cred că este un exercițiu bun. Nu am nici un hobby, nu colecționez nimic, nu sunt pasionat de fotografie, nu sunt specialist în tehnologie și, cu siguranță, nu scriu emailuri. (râzând) Viața mea are parte de multă varietate. În prezent, predau seminarii despre căsătorie sâmbăta, aproximativ de 30 de ori pe an. Vinerea zbor spre locația unde predau sâmbăta, iar sâmbăta seara mă întorc acasă. Duminica, dimineața și seara, ajut în cadrul serviciilor noastre de biserică, rugându-mă, făcând anunțuri, uneori predicând. Lunea și marțea sunt la birou, făcând consiliere și întâlnindu-mă cu echipa de conducere a bisericii. Miercurea și joia sunt zilele mele de studiu și de scris. Nu merg la birou decât dacă are loc vreo înmormântare sau altă situație de criză. Viața mea este, deci, variată, nu fac tot timpul același lucru și tot ce fac îmi face plăcere. Și, atunci când călătoresc vinerea, cei mai mulți oameni nu au numărul meu de telefon, nu primesc multe telefoane, așa că folosesc timpul citind. Îmi fac toată lectura în aeroporturi și în avion. Este ceva ce funcționează pentru mine.
BIG: Gary, îți mulțumim foarte mult pentru ce ne-ai oferit la această conferință și, evident, pentru acest interviu!
