Palatul Național al Copiilor din București a găzduit recent conferința Limbajele Iubirii cu Gary Chapman și Don Christensen. Aproape 300 de persoane au beneficiat vreme de patru zile de o instruire inedită, focalizată pe două direcții menite a echilibra familia creștină: administrarea relației din cuplu și administrarea finanțelor. Unul dintre participanți, pastorul Emi Moisa din Arad ne relatează în continuare cum a perceput el acest eveniment special.
„Deși am auzit cu multă vreme în urmă despre Gary Chapman, când am citit cartea lui Cele cinci limbaje ale iubirii, recunosc că nu am fost pregătit pentru întâlnirea cu el. Dar când am primit invitația la conferința motivațională pentru familii, organizată de BIG Impact, avându-l ca vorbitor pe reputatul scriitor creștin american am decis, fără a sta pe gânduri, că eu și soția mea trebuie să luăm parte. Astfel, împreună cu mai multe cupluri de prieteni și cunoscuți am venit la Palatul Copiilor din București, gata să învățăm cum să îmbunătățim relațiile din cadrul familiilor noastre.
Am realizat repede că Gary Chapman este un om deschis, sensibil și pasionat să contribuie la îmbunătățirea calității relației cuplurilor care doresc o viață de căsnicie împlinitoare. Este un comunicator foarte bun, cu experiență dobândită în toată lumea, dar și cu o adaptabilitate uimitoare la contextul dat. Înarmat cu multe lucruri practice, folositoare cuplurilor, Gary se folosește de talentul înăscut de povestitor, precum și de un umor fin, pentru a deschide inimile ascultătorilor săi. Cu multă creativitate ne-a condus înspre însușirea, trăirea și motivarea spre învățarea altora a practicării acestor lucruri benefice, pe care el le-a descoperit în anii mulți de pastorație și de consiliere maritală.
Am fost provocați în aceste zile să evaluăm cu grijă dacă în familiile noastre se găsesc cele două ingrediente necesare unei căsnicii împlinitoare, anume să te simți iubit și apreciat și să-ți rezolvi eficient eșecurile. Apoi, el a deschis subiecte arzătoare precum folosirea corectă a mâniei, soluționarea conflictelor fără ceartă, împlinirea actului sexual al căsătoriei și administrarea lucrurilor care te deranjează la partener. Aceste subiecte importante ne-au atins, făcându-ne să realizăm încă odată înțelepciunea lui Dumnezeu și bogăția harului Său față de noi și familiile noastre. Am putut pleca de la conferință zidiți, hrăniți și provocați să fim familii bune, care slujesc lui Dumnezeu și semenilor noștri.
Beneficiul participării la acest eveniment a fost dublat de învățătura pe tema administrării finanțelor după voia lui Dumnezeu, în familiile noastre, oferită de un om cu vastă experiență în domeniu, Don Christensen. Astfel, Dumnezeu ne-a adus aminte că în toate lucrurile suntem administratori a ceea ce El ne-a dat și că, într-o zi, vom da socoteală de felul cum am folosit darurile Sale. Arătându-ni-se din nou conexiunea dintre lumea materială și cea spirituală, am fost provocați la a lucra înspre însănătoșirea acestui domeniu atât de neglijat în cultura noastră.
Învățătura aleasă, timpul de reflectare și personalizare a acestor lecții importante primite, interacțiunea în cuplu, cadrul de închinare autentică și timpul liber pentru părtășie și discuții au întregit o experiență de vis dăruită de Dumnezeu fiecăruia dintre noi.
Ne rugăm ca Domnul să ne ajute să reușim să vedem transformările dorite de El în relațiile noastre de familie și apoi, ca o undă, în multe alte familii din zona unde Dumnezeu ne-a așezat.”
Tot așa, Cristian Barbosu, pastorul Bisericii Metanoia din Arad, coordonatorul conferințelor motivaționale organizate de către BIG Impact ne-a împărtășit următoarele gânduri:
„La conferința „Limbajele Iubirii” de la Palatul Copiilor din Bucuresti, Dumnezeu a adunat un număr semnificativ de cupluri din întreaga țară, vorbindu-le prin Gary Chapman, unul dintre cei mai cunoscuti autori și vorbitori pe teme de familie. Într-un stil jovial dar pe de altă parte profund, Dr.Chapman a atins multe inimi și minți prin experiența sa în Cuvânt și viața de familie. Alături de el, Don Christensen expert recunoscut pe teme financiare ne-a ajutat să ne evaluăm acest domeniu important al vieții noastre, oferindu-ne unelte și soluții pentru a evita sau scăpa din crizele financiare care nu de puține ori ne afectează relațiile de familie.”
Iată câteva dintre cele mai semnificative impresii pe care ni le-au oferit participanții la această conferință:
„Am învăţat că trebuie să fiu mai atent la nevoile şi limbajul dragostei soţiei mele. E uşor şi se merită să faci unele eforturi pentru a-ţi face soţia fericită. Nu pot sluji în biserică şi să-mi neglijez soţia şi nevoile ei, chiar cele neînţelese de mine. Legat de partea financiară, am înţeles că sunt administrator şi vreau să transfer bogăţia mea în ceruri. Nu mai consider dărnicia ca pe o taxă ci ca pe un act de închinare.”
„Personal m-am simţit binecuvântată să mă aflu la această conferinţă, mai ales că urmează un pas important în viaţa mea – căsătoria. Am descoperit atât limbajele iubirii logodnicului meu, cât şi pe ale mele. De asemenea m-am pregătit pentru o viaţă de familie fără datorii.”
„Am venit la conferinţă dorind să-mi împrospătez relaţia de căsnicie, să petrec timp de calitate cu soţia mea, să primesc informaţii noi şi să interacţionez cu familia BIG. M-a ajutat sesiunea lui Gary despre mânie. Mi-a plăcut modul lui de prezentare simplu, ordonat şi plin de exemple, cât şi faptul că mesajele au fost biblice şi foarte bine ancorate în realitate. De asemenea foarte folositor pentru mine a fost să înţeleg perspectiva biblică asupra finanţelor şi am apreciat dedicarea lui Don pentru cauza Împărăţiei.”
[smooth=id:10; arrows:true; width:1024; height:768;]
„Acum trei luni, soţul meu a plecat de acasă şi m-a părăsit pe mine şi pe copilul nostru. Conferinţa m-a ajutat şi mi-a deschis ochii să îmi văd greşelile şi modul greşit în care am abordat conflictul şi resursele financiare ale familiei. Dacă ştiam lucrurile învăţate mai demult, căsnicia şi situaţia mea financiară ar fi arătat cu mult mai bine. Sper ca Dumnezeu să-i arate şi lui greşelile făcute şi să restaureze căsnicia noastră. Dacă mi se va mai oferi şansa să fim din nou o familie, voi şti să nu mai repet greşelile. Abia aştept să pun în practică ce am învăţat în dreptul iertării şi reconcilierii.”
„În plus față de informaţia prezentată cu profesionalism, profunzime, aplicabilitate şi umor, mă încurajează modelul lor de a trăi semnificativ la vârsta a treia! Personal doresc să mă asigur că dragostea pe care o transmit soţiei mele, copiilor şi celor din jurul meu este receptată de ei. Am înţeles, de asemenea, că umblarea sub călăuzirea Duhului nu mă scuteşte de a nu respecta principiile financiare pe care Biblia le prezintă. Am înţeles bogăţia ca fiind tot ce este peste strictul necesar.”
„Mi-a folosit foarte mult să înteleg atât limbajele iubirii şi ale iertării, căt şi importanţa libertăţii financiare. Ca şi persoană necăsătorită, doresc să am o relaţie frumoasă încă de la început. Nu doresc să-i produc eu viitoarei mele soţii şi alte suferinţe.”
Evenimentul de la Palatul Național al Copiilor a fost doar o fațetă a vizitei lui Gary Chapman în România. Cealaltă, mai scurtă ca durată dar nu mai mică ca intensitate, s-a petrecut la Romexpo, în cadrul Salonului de Carte Bookfest. Vineri 27 mai Gary a fost invitat de Editura Curtea Veche să participe la un program complex, incluzând o conferință de presă, câteva interviuri cu presa centrală, lansarea cărții Cele cinci limbaje ale iubirii. Ediția pentru bărbați și o sesiune de autografe.
Anticipată de mass-media românească prin titluri de genul Gary Chapman, misionarul iubirii – la București, prezența reputatului autor creștin la Bookfest a fost extrem de apreciată de jurnaliștii din presa scrisă și din audio-vizual. A fost extraordinar să-l vezi, prezentându-și cu nonșalanță, dar și cu umoru-i caracteristic, cele cinci limbaje ale iubirii, în fața unui număr semnificativ de jurnaliști de la Evenimentul Zilei, Gândul, Elle, Tabu, TVR, TVR Cultural, Kanal D, etc. Fotografiile surprinse cu această ocazie dovedesc că jurnaliștii în cauză au savurat mesajul lui Gary Chapman și răspunsurile pe care acesta le-a oferit întrebărilor puse de ei. A fost aproape incredibil că un pastor evanghelic a putut deschide ușa unor publicații care în mod normal ne ignoră. A fost la fel de incredibil să auzi un jurnalist de la o publicație seculară întrebându-l pe Gary ce s-ar putea face pentru a atrage tânăra generație înspre Dumnezeu și biserică. A fost extraordinar și modul în care reprezentanții Editurii Curtea Veche au gândit și organizat aceste evenimente de la Bookfest.
Așa a fost posibil să vedem publicate articole, precum cel din Evenimentul Zilei care titra a doua zi: Bookfest2011: Doctorul de căsnicii a venit la București. Așa am putut citi o știre pe agenția Mediafax, preluată de presa întreagă, cum că Gary Chapman a fost cel mai bine vândut autor publicat de Curtea Veche la Bookfest. Putem considera că acest lucru a fost un adevărat miracol!
Îi mulțumim cu recunoștință lui Dumnezeu pentru toate bucuriile pe care ni le-a oferit prin intermediul lui Gary Chapman și al lui Don Christensen și sperăm că sămânța pusă de ei, atât la conferință cât și la Bookfest va aduce un rod îmbelșugat.
La un click distanță puteți găsi interviurile pe care Gary Chapman și Don Christensen au avut amabilitatea să ni le ofere. De asemenea, galeriile de imagini includ cele mai semnificative momente ale vizitei lor la București.
[smooth=id:11; arrows:true; width:1024; height:768;]