Ultimele noutati din lucrarea OSCER


Una dintre cele mai dinamice lucrări în mijlocul generației tinere din România este desfășurată de Organizația Studenților Creștini Evanghelici, pe scurt OSCER. Am primit recent de la coordonatorul național al acestei organizații, Dragoș Vlăsceanu, un material prezentând ultimele noutăți din lucrarea studențească evanghelică.

Taberele de schi

Iarna, examene și vacanța – acestea sunt cuvintele care descriu în general lunile ianuarie și februarie, dar pentru OSCER această perioadă a însemnat mai mult. Peste 80 de studenți au participat în cele 3 tabere de schi evanghelistice din țară și, încurajator este faptul că au venit studenți noi și cu inima deschisă pentru a asculta Vestea Bună!

Ύi suntem mulțumitori Domnului pentru ocazia de a împărtăși Evanghelia într-un astfel de context și pentru toți studenții care au venit cu noi.

tabara de schi de la Poiana Brasov, iarna 2012

Modificări și oameni noi în echipa executivă a OSCER

Din martie, s-au alaturat echipei executive a OSCER trei persoane: Miha, Ana și Daniela. Suntem tare bucuroși pentru modul în care vedem că Dumnezeu e cel care cheamă oameni și aduce persoane potrivite, cu abilități și darurile necesare completării echipei noastre de conducere. La sfârșitul lui aprilie Alex Ilie s-a retras din echipa executivă iar Dana Jibetean a plecat în Canada. Le mulțumim pentru întrega slujire adusă în cadrul OSCER în toți acești ani. Căutăm și ne rugăm pentru o persoană care să poată prelua coordonarea zonei de est a OSCER.

Consiliul Executiv al OSCER, martie 2012

Conferința IFES “Undivided” de la Gyor

Probabil cel mai transformator eveniment, pentru noi ca si OSCER, din ultima perioadă a fost Conferința de motivare și instruire în evanghelizare UNDIVIDED care a avut loc la Gyor – cu peste 1700 de studenți participanți din întreaga Europă.

Tema taberei a fost UNDIVIDED, mergând specific pe subiecte precum idolatria și închinarea.

Câteva impresii:

Neli, studentă din Timișoara: Pentru mine această conferință a fost ca un indicator spre Dumnezeu, cu un mesaj neasteptat: idolatria. Cred că Dumnezeu mă vrea o creștină dedicată pe deplin Lui: la universitate, în OSCET, peste tot! E greu să fii neîmpărțit, dar lupt și îmi doresc să mă aseamăn tot mai mult cu El.

Radu, student din Cluj: Conferinta Undivided a fost o ocazie extraordinară în care am reușit să îmi îmbunătățesc relația mea cu Dumnezeu și cu cei din jur; cu prieteni vechi și noi. Ύntregul eveniment a fost unul foarte motivator pentru mine, iar domeniul pe care am început să îl revizuiesc și schimb este evanghelizarea, regândind metodele și motivația pentru care fac acest lucru.

Pe lângă mesajele și creativitatea pusă în toate detaliile conferinței, am avut timp ca și OSCER să putem să stăm împreună ca să împărtășim ce ne-a vorbit El și ce visăm împreună.

Ana, studentă din Brașov: M-a incurajat și motivat foarte tare în legatură cu lucrarea cu studenții și cu mărturia mea printre necreștini iar acum sunt foarte entuziasmată. O să îmi iau timp și o să revăd încă o dată ce am auzit și am învățat acolo și abia aștept să le pun în practică. De asemenea, am cunoscut și mai mult puterea morții și învierii Lui și m-am apropiat de Domnul – de fapt, El s-a apropiat de mine. Am experimentat practic o minune pe care Domnul a știut așa de bine să o facă în viața mea, la timpul potrivit! Slavă Lui pentru că lucrează în mod așa neașteptat și glorios! Mă bucur ca sunt în OSCER și îi mulțumesc Domnului pentru voi!

Bogdan, Pitești: Pentru mine Undivided a fost o chemare la trezire, deși știam o parte din ce s-a vorbit acolo, a însemnat foate mult faptul că a fost cineva care mi-a reamintit toate lucrurile astea și parcă îmi șoptea: “Prietene, hai să începem să trăim cum și tu meriți și Eu merit!” Am îndepărtat ceața asta care mă ținea pe loc și am zis ca în imnul național “Acum ori niciodată”, curios lucru e că nu mă așteptam să văd rezultate deja, dar se văd!

Un lucru încurajator a fost să realizam că suntem parte din acestă familie mare (IFES) de studenți care au inima, lucrează și visează pentru studenți.

Așteptăm cu entuziasm să vedem roadele produse de astfel de evenimente și cum mediul academic din România este schimbat și transformat, universitate dupa universitate.

Grupul OSCER la conferinta Undivided, Gyor

Chemați să binecuvantam – misiune în Republica Moldova

Ύn ultimul week-end din aprilie o echipă de studenți din OSCER a mers în Republica Molodova în misiune la una dintre taberele evanghelistice pe care CSC (Comunitatea Studenților Creștini) Moldova le organizează.

Ύn ultimii ani am văzut cum Dumnezeu ne cheamă nu doar să primim și să ne focalizăm doar asupra noastră, ci să putem fi o binecuvântare și un ajutor pentru alte mișcări studențești. De aceea am decis să ajutăm la desfășurarea acestei tabere în care studenții molodveni au venit cu entuziasm, aducând și pe colegii lor.

OSCER și creștinii din România au un mare potential misionar. Ύn fiecare an experiențele care le trăim împreună cu mișcarea studențească din Moldova de peste Prut sunt uimitoare. Anul acesta peste 45 de studenți, atât creștini cât și necreștini, au venit împreună atrași mai ales de tema taberei: “Unde cauți tu iubirea?” Ce e fascinant la acești studenți este deschiderea lor față de Evanghelie și față de Isus… cu cei mai mulți dintre ei am avut ocazia să împărtășim atât dragostea lui Dumnezeu cât și cum am experimentat din ea.

Ύn această tabără pot spune că m-am apropiat de Dumnezeu și de iubirea Lui. Și, mai ales, am fost pus serios pe gânduri de toate întrebările și discuțiile din grupul mic. Am avut ocazia să mă deschid și să povestesc din viața mea. (Vitalie, student din Moldova)

Din OSCER am fost 6 persoane, implicându-ne pe partea de expuneri, discuții panel, film și jocuri. Am observat că există o mare deschidere față de români și studenții din Moldova sunt foarte receptivi la ceea ce împărtășim.

Mulțumim lui Dumnezeu că și anul acesta ne-a dat ocazia să putem sluji mișcarea studențească de peste Prut, să putem fi și binecuvântați dar și o binecuvântare!

Impreuna cu studentii din Moldova de peste Prut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.