Pentru al cincilea an consecutiv, România a făcut parte din marea familie a țărilor care găzduiesc unul dintre cele mai vaste evenimente dedicate instruirii în conducere, anume Summitul global de conducere. A fost un adevărat maraton care a inclus organizarea acestui eveniment în cinci orașe diferite din țară. La final, din partea echipei de organizare, Emi Moisa a avut bunăvoința de a ne împărtăși impresiile sale.
Cine poate face față la toate nevoile lăsate de Dumnezeu în jurul nostru? În ultima perioadă, Dumnezeu m-a provocat prin nenumărate persoane aflate în nevoi diverse, nevoi cărora biserica și fiecare credincios ar trebui să le vină în întâmpinare.
Am văzut nevoia membrilor bisericii de a fi ajutați în problemele lor; am văzut nevoia celor din spital de a fi încurajați în durerile lor; am văzut nevoia oamenilor de a fi ascultați și povățuiți pe Calea Domnului; am văzut nevoia de a ajuta oamenii să iasă din sărăcia lor, înțelegând isprăvnicia care le-a fost dată de Dumnezeu; am văzut nevoia de a planta biserici noi și de a lumina în locuri întunecoase cu Evanghelia Domnului Isus; am văzut multe alte nevoi… însă am văzut și o nevoie specială, a cărei împlinire poate ajuta și la împlinirea celorlalte, măcar în parte: nevoia liderilor de a fi încurajați și provocați în conducerea lor.
Prin harul lui Dumnezeu, fundația BIG Impact a adus liderilor din România o unealtă dintre cele mai bune pentru încurajarea, dezvoltarea și provocarea lor: Summitul global de conducere. În 5 locații din țară (Cluj-Napoca, București, Craiova, Hunedoara și Timișoara), lideri din biserici evanghelice, din lumea afacerilor și a ONG-urilor au fost invitați să vină și să se instruiască, să interacționeze și să găsească soluții mai bune la problemele prin care bisericile și organizațiile respective trec.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru cele aproape 1000 de persoane care au participat în acest an la Summit, incluzînd voluntarii care au ajutat la organizarea lui. Am toată convingerea că fiecare a fost provocat de Dumnezeu și că, în următoarele luni, unele lucruri din viața și slujirea lor se vor îmbunătăți în mod considerabil.
Am această convingere fiindcă Domnul m-a provocat și pe mine. În multe feluri chiar. Probabil însă că cel mai important lucru care mi-a fost adresat a fost „acuzația” de mediocritate. Jim Collins a definit mediocritatea ca fiind lipsa cronică de consecvență. Am simțit, sub convingerea Duhului, că trebuie să schimb ceva pentru a duce la îndeplinire măcar o parte din visurile pe care le-a pus Dumnezeu pe inima mea. Anume că am nevoie să încep, să exersez și apoi să trăiesc disciplina fanatică, în sensul descris în mesajul lui Jim Collins. Chiar dacă nu am încă răspunsul final al lucrurilor care trebuie urmărite cu consecvență zilnică în lucrarea mea, în fiecare zi mă rog rugăciunea de dedicare rolului pregătit de Dumnezeu pentru mine în zidirea bisericii Lui. Totodată aștept ca Duhul să-mi șoptească ce anume trebuie să fac și cum pot reuși să fac aceasta cu disciplină fanatică. Și asta pentru că vreau să devin un lider mai bun. Categoric, asta doresc și pentru toți ceilalți lideri din jur, pentru că simt că e valabil și pentru noi adevărul repetat des de către fondatorul Summitului global de conducere, pastorul Bill Hybels, că „Toți au de câștigat când un lider devine mai bun”.
Pentru anul viitor am dori ca și mai mulți lideri din România să fie încurajați și provocați de Dumnezeu, aducând transformare cerească în jurul lor. Pentru aceasta sondăm posibilitatea de a avea și alte evenimente specializate pentru lideri, răspândite pe un teritoriu mai larg. Rugați-vă împreună cu noi pentru echipa națională cu care organizăm aceste evenimente, ca să fie sănătoși, pasionați și eficienți în îndeplinirea acestor planuri din partea Domnului. De asemenea, rugați-vă împreună cu noi pentru ca bunul Dumnezeu să ne deschidă ușile de care avem nevoie pentru a putea oferi această unealtă oamenilor de afaceri, a celor care slujesc in ONG-uri, în arte, educație și alte domenii, până chiar în administrație și politică, pentru ca să vedem cu toți atingerea lui Dumnezeu peste întreaga noastră țară.
Iată câteva gânduri pe care ni le-au împărtășit participanții la Summit:
„Această conferință mi-a oferit atât provocarea cât și resursele să-mi duc slujirea și conducerea de la «bine» la «excepțional».”
„Este un privilegiu să conduci, indiferent dacă sunt vremuri bune sau vremuri rele. Trebuie să fac tot ceea ce ține de mine ca să fiu disciplinat, centrat în Cristos, să vorbesc mai puțin și să umblu mai mult.”
„Am înțeles că nu trebuie să accept lumea așa cum este, trebuie să o schimb!”
„Trebuie să fiu puternic indiferent de circumstanțe, oamenii au nevoie de mine.”
„Ca și lider al organizației, dacă devin mai bun și organizația mea va fi mai bună. Dumnezeu va onora inițiativele creative și Împărăția Lui va crește iar El va face minuni prin intermediul nostru.”