CRITERII DE CALIFICARE A CANDIDAȚILOR
Participanții trebuie recomandați de către liderii bisericilor beneficiare și admiși în urma evaluării realizate de către personalul A.T.S. În procesul selectării, se ține cont de chemarea, caracterul, eficiența și dedicarea pentru slujire, devotamentul pentru formare continuă, precum și de nivelul de pregătire teologică.
Candidatul trebuie să fie:
- absolvent de liceu și să aibă instruire teologică formală sau neformală
- calificat pentru slujire după criteriile din 1 Timotei 3 și Tit 1
- implicat în slujire, devotat și în stare să evanghelizeze, să facă ucenici și să învețe pe alții
- dedicat să continue slujirea în timpul dar și după finalizarea studiilor A.T.S.
- recomandat de biserica din care face parte și/sau de un lider confesional, ca unul care îndeplinește condițiile necesare pentru a fi un slujitor respectat și acceptat în conformitate cu prevederile statutare ale respectivului cult
- dedicat pentru a sluji în România sau pentru a se implica în misiune transculturală
- dedicat finalizării programului A.T.S. cu toate temele cerute precum și participării la toate modulele de pregătire
- susținut din toată inima de partenerul de viață printr-o recomandare scrisă
- capabil să își acopere cheltuielile financiare asociate cu cerințele programului ATS (500 lei/modul la care se adaugă cheltuielile de deplasare și costul cărților). Taxa de 1.000 lei (2 module) va fi achitată la începutul fiecărui semestru.
PROCESUL DE ADMITERE
- Selecția candidaților se face de către personalul A.T.S. în cooperare cu liderii bisericilor și/sau cultelor religioase
- Completarea Formularului candidatului
- Completarea Formularului de recomandare de către reprezentantul bisericii pe care o reprezintă candidatul
- Susținerea examenului de cunoștințe teologice
- Participarea la interviul realizat de personalul A.T.S.
DESCRIEREA PROGRAMULUI
Programul A.T.S. este format din 13 module. Fiecare modul se va desfășura on-line, pe o platformă e-learning, timp de 9 săptămâni. În fiecare săptămână studentul și instructorul vor interacționa on-line pe baza materialului studiat. Cursanții sunt, de asemenea, responsabili să ofere feedback săptămânal la temele efectuate de colegii din grupă. În cadrul fiecărui modul, în cea de a șaptea săptămână, participanții vor petrece trei zile împreună cu instructorii și cu ceilalți colegi, timp în care se va interacționa pe baza materialului studiat. În fiecare an se vor parcurge maxim patru module. Fiecare participant va avea nevoie de cel puțin 6 ore pe săptămână, pentru studiu și pregătirea temelor.
COSTURILE PARTICIPĂRII LA CURS
Fiecare cursant își va achiziționa cărțile necesare fiecărui modul și va acoperi costul de 500 RON, care reprezintă o parte din cheltuielile administrative ale fiecărui modul, diferența fiind achitată de către Fundația BIG Impact. Seminariile (întâlnirile de trei zile) se desfășoară, de regulă, în zona centrală a țării, în județul Brașov. Cheltuielile asociate cu participarea la examenul de admitere și la fiecare seminar, inclusiv cheltuielile de cazare, masă și transport ale partenerilor de viață pentru seminarul modulelor 5 și 13 revin în sarcina fiecărui student.
INFORMAȚII UTILE
- Comunicarea în programul ATS se face prin Neli Dumitrașcu, administratorul programului:
- Adresa poștală: Str. Aleea Meteo, Nr. 15, Galați, 800183
- E-mail: vionelad@yahoo.com
- Telefon: +4 0745 522 270
- „Formularul Candidatului” și „Formularul de Recomandare” pot fi descărcate de mai sus sau solicitate de la administratorul programului
- 1 Septembrie 2021 – Data limită până la care pot fi făcute înscrierile, la administratorul programului
- Între 2 și 15 Septembrie 2021 – Perioada de examinare, care va avea loc pe platforma ZOOM
- 25 Septembrie 2021 – Întâlnirea de orientare în cadrul programului, întâlnire ce va avea loc pe ZOOM
- 1 Octombrie 2021 – Lansarea primului modul al programului