Pentru a-şi putea împlini mai eficace viziunea, venind în întâmpinarea nevoilor şi oportunităţilor existente în spaţiul evanghelic românesc, Fundaţia BIG Impact oferă câteva servicii structurate pe domenii de lucrare bine stabilite, fiecare dezvoltându-şi propria filozofie de lucrare în armonie cu valorile şi viziunea de ansamblu a organizaţiei. Dorim să existe un cadru flexibil în care sub călăuzire divină să putem creea contexte favorabile pentru dezvoltarea liderilor de biserici cu impact global, care să acţioneze atât la nivel naţional cât şi pe plan local sau regional.
Întrucât nu ne propunem să reinventăm roata sau să facem concurenţă altora care acoperă bine anumite domenii ale lucrării, ci dimpotrivă vrem să-i sprijinim pentru a le creşte impactul, BIG dezvoltă parteneriate specifice cu alte organizaţii sau lucrări creştine care au la bază acelaşi set de valori şi împărtăşesc o viziune compatibilă cu viziunea BIG Impact.
Rămânem deschişi în continuare pentru a ne asocia cu cei care tânjesc după un impact sporit al bisericilor evanghelice din România şi care doresc să investească în mod consistent în formarea liderilor generaţiei de mâine şi în multiplicarea bisericilor cu impact global.
Detalii despre serviciile oferte de BIG Impact pot fi găsite în paginile subordonate acesteia.