Cătălin este asistentul coordonatorului strategic în B.I.G.-Impact. Cătălin a lucrat cu tinerii încă din 1994 și, începând cu 1998, a lucrat full-time într-un program pentru dezvoltarea și instruirea liderilor de tineret, în cadrul unui parteneriat între Societatea Misionară Română și Reach Out Youth Solutions, unde a fost parte a echipei de coordonare, a ajutat la organizarea de tabere și seminarii de instruire și a facilitat dezvoltarea unei platforme online pentru partajarea de resurse în domeniul lucrării de tineret. În același timp, a slujit ca și voluntar în BIG Impact, asistând coordonarea și administrarea majorității conferințelor și evenimentelor BIG.
Între 1994 și 2010 a slujit în Biserica Baptistă Română din Brașov, în contextul lucrării cu tineretul, dezvoltând multe generații de ucenici, instruind lideri, conducând închinarea și coordonând diverse programe și proiecte.
Cătălin e pasionat de dezvoltarea și instruirea în conducere, de ucenicie și de închinare. Este căsătorit cu Claudia din 2001 și locuiesc împreună în Brașov. Îi place foarte mult să cânte la chitară.
Claudia slujește ca și manager al Fundației BIG Impact, începând cu 2010. Ea și-a dezvoltat și și-a pus în slujire darurile și competențele speciale în materie de administrare, lucrând cu tinerii în Biserica Baptistă Română din Brașov, începând cu anul 1995. Între 1998-1999 a lucrat ca și secretară în cadrul parteneriatului dintre Societatea Misionară Română și Reach Out Youth Solutions și, între 1999-2010, a funcționat ca și secretar-contabil la Biserica Baptistă Română din Brașov, asistând managementul general al acestei biserici.
Între timp, împreună cu Cătălin, a slujit ca și voluntar în majoritatea evenimentelor BIG Impact, slujind în echipa de management și administrare.
Claudia are o pasiune mare pentru ucenicie și pentru lucru manual.