Știri din lucrare

Summitul Global de Conducere, editia 2011

Ca în fiecare dintre ultimii trei ani, prin parteneriatul dintre BIG Impact și Willow Creek Association, în toamna aceasta se va organiza o nouă sesiune a Summitului Global de Conducere, eveniment de amploare care, prin programarea succesivă în mai multe locații se dorește a fi pus la dispoziția unui număr cât mai mare de persoane. […]

Adevarata putere a multiplicarii

Relansarea lucrării Awana la nivel naţional a atins un nou stadiu. Ben Paul, ai cărui părinţi au slujit în cadrul Awana începând din ’93, ne va familiariza cu inima lucrării şi cu ultimele ştiri. Crescând ca şi copil de misionar, am înţeles nevoia tuturor copiilor şi tinerilor din România de mântuire şi, până să termin […]

ATS: Pastorul ca lider

Pastorul ca Lider, cel de-al treilea modul din seria celor 13 conţinute de programul Advanced Training Studies, program de specializare în Teologie Pastorală, s-a desfăşurat la Vulcan, judeţul Braşov, în luna mai 2011. După ce studenţii au lucrat în prealabil vreme de 3 luni, online, postând temele şi interacţionând împreună cu colegii lor, în perioada […]

Invatand Limbajele Iubirii cu ajutorul lui Gary Chapman

Palatul Național al Copiilor din București a găzduit recent conferința Limbajele Iubirii cu Gary Chapman și Don Christensen. Aproape 300 de persoane au beneficiat vreme de patru zile de o instruire inedită, focalizată pe două direcții menite a echilibra familia creștină: administrarea relației din cuplu și administrarea finanțelor. Unul dintre participanți, pastorul Emi Moisa din […]

Interviu Gary Chapman: Predarea unor cursuri de casatorie este un mod de a-i sluji pe oameni la un nivel foarte profund

BIG: Poți să ne povestești puțin despre tine, despre familia și mediul din care provii și în care te-ai format? Gary Chapman: Am crescut într-o familie de creștini. Tatăl meu nu era creștin când s-a căsătorit cu mama, dar a devenit creștin înainte de a mă naște eu. Amândoi erau baptiști, foarte activi, mergeau la […]